Radiografia 

În ultimii ani, ca urmare a contextului pandemic mondial pe care am fost nevoiți să-l traversăm, am fost bombardați din toate direcțiile, cu termeni medicali mai mult sau mai puțin sofisticați. Așadar mulți dintre noi suntem deja familiarizați cu noțiuni de genul: radiografie, RMN, angio RMN, pet scan, computer tomograf. Deși toate acestea sunt investigații imagistice, ele însă nu sunt identice. Fiecare evidențiază caracteristicile unei anumite arii specifice ale unui organism. Pentru a avea o imagine cât mai clară despre ceea ce se întâmplă cu acel organism, este necesar ca  informațiile din toate aceste arii să fie coroborate.

Făcând o analogie, se poate spune că prin proiectul CELULAR inițiat de Asociația VAR s-a urmărit realizarea unei „radiografii” a „organismului” compus din „celulele” generațiilor y și z (20-35 de ani) aflate în contextul României de astăzi. Imaginea acestei „radiografii” este punctuală și se referă la un grup de tineri din Iași și București, exponenți ai generaților de care am amintit. Așadar cercetarea propusă de VAR analizează strict aceste două grupuri, din prisma nevoilor, a problemelor existențiale cu care se confruntă și a domeniilor de interes către care ele au tendința să se îndrepte. 

În calitate de observator activ al acestei cercetări am analizat împreună cu echipa de implementare câteva direcții care au vizat selecția grupului. În permanență a avut loc o muncă de echipă menită să obiectiveze cât mai exact procesul întregului proiect.

Etapele cercetării s-au derulat pe paliere diferite:

1. Documentarea
2. Selecția obiectelor, poveștilor și implicit a grupului țintă
3. Derularea atelierelor creative de lucru
4. Analiza materialelor livrate de protagoniști în urma atelierelor
5. Crearea a două regii și scenarii (Iași și București)
6. Punerea în scenă a două performance-uri realizate cu actori profesioniști din Iași și București care reflectă caracteristicile generațiilor y și z  

Cercetarea este de tip „work in progress” și va continua și după ce vor avea loc reprezentațiile teatrale urmând a fi culese impresiile publicului, martor la evenimentele culturale din Iași și București.

Încă de la început s-a urmărit o anumită rigoare legată de selecția participanților, nu doar după criteriul vârstei. S-a plecat de la autenticitatea și coerența poveștilor care însoțeau obiectele „donate” de ei. În afară de aceste aspecte s-a urmărit motivația și disponibilitatea subiecților de a participa în mod constant la acest proiect, pe tot parcursul derulării lui. Așadar nu a fost suficient ca obiectul „donat” să fie interesant sau povestea lui să fie incitantă ci balanța s-a înclinat către un cumul de condiții pe care candidații au trebuit să-l îndeplinească. Obiectele „donate” au fost doar pretexte a ceea ce avea să urmeze. Ele reprezentau simboluri care ascundeau povești preponderent triste legate de momente delicate din viața personală (despărțiri de persoane dragi, stări depresive sau melancolice, accidente, momente de răscruce). Într-o mică măsură poveștile au fost caracterizate de o notă optimistă și încrezătoare. Un profil de grup avea să se creioneze deja… 

Odată alcătuite cele două grupuri de la Iași și București, au început sesiunile creative de lucru coordonate de echipele de specialiști din cadrul proiectului. Încă de la început s-a observat o diferență de acțiune și dinamică a celor două grupuri ceea ce a făcut ca și abordarea să fie diferită în funcție de nevoile identificate ale fiecărui grup. Dacă grupul din București a fost foarte responsiv și activ, cel din Iași s-a caracterizat prin lentoare și introspecție.

Identificând aceste caracteristici particulare, activitățile propuse în continuare au venit în concordanță cu nevoile fiecărui grup în parte. Grupul extrovertit a beneficiat de experiențe care au presupus provocări de exprimare artistică bazate pe activități ce au contribuit la coeziunea grupului, protagoniștilor dându-li-se ocazia să acționeze în echipă, fiind atenți la nevoile lor dar și ale celorlalți. S-au utilizat tehnici de dramaterapie bazate pe corporalitate, poiecție și rol, improvizație, desen, fotografie, film și colaj. Grupul introvertit a avut parte de experiențe senzoriale care invitau la meditație și introspecție individuală. „Celulele” din generația y și z parcurgeau deja prima etapă de diferențiere. 

A fost interesant de observat cum, pe parcurs ce atelierele creative de lucru avansau, identificam nevoi similare în cele două grupuri. Analizând din perspectiva nevoilor enunțate în piramida lui Maslow, în ambele grupuri nevoile de pe primele două paliere (fiziologice și de siguranță) păreau a fi satisfăcute. Indivizii acestor generații par să fie interesați de o viață care să le ofere experiențe de creștere personală, acumulările materiale situându-se pe plan secundar.   

A reieșit ca fiind cea mai pregnantă nevoia de pe cel de-al treilea palier, cel social, care implică nevoia de dragoste și de apartenență. Aici sunt incluse relațiile emoționale romantice și de prietenie dar și relațiile interpersonale, de conectare cu semenii și cu grupurile mai mult sau mai puțin extinse. Fenomenul de însingurare a reieșit în mod evident în ambele grupuri.  

S-a dezbătut faptul că socializarea on-line reprezintă o alternaitivă de combatere a singurătății și că există o presiune socială în acest sens. Se consideră însă că este una artificială care de fapt nu face altceva decât să îndepărteze individul de la natura lui de ființă umană, care ajunge să-și expună fațete false ale propriei persoane din dorința de a corespunde expectanțelor eventualilor parteneri de discuție/relație. Adâncirea în sigurătate se face prin adăugarea „măștilor” pe care societatea le cere. Cu cât individul se simte mai împovărat de purtarea acestor „măști”, cu atât devine mai inautentic și invizibil din punct de vedere social. Se creează fațete spectaculoase dar false ale aceleiași persoane care treptat poate ajunge la probleme emoționele care să-i altereze sănătatea mintală într-o măsură mai mică sau mai mare. Odată intrat în acest cerc vicios și pentru a suporta realitatea, individul poate deveni victimă sigură în fața dependențelor de orice fel (alcool, tutun, jocuri de noroc, sex, substanțe psihoactive). Prizonieri ai propriilor dependețe care au ca substrat emoții legate de teamă și tristețe, pot atinge praguri patologie ale depresiei și anxietății. 

Analizând din perspectiva „Teoriei Atașamentului” și a tipurilor de atașament identificate în rândul adulților care au făcut parte din cele două grupuri, majoritatea dintre ei au atașamente nesigure evitante, preocupate sau dezorganizate. 

Din poveștile lor, din interacțiunile avute cu ei și din materialele înregistrate, am identificat câteva dintre principalele cauze petrecute în copilăria timpurie: neglijare, abuz fizic și emoțional, separare precoce de figurile primare de atașament. De menționat că aceste generații au fost marcate de migrația masivă a părinților plecați la muncă în străinătate, o temă regăsită atât în grupul de la București cât și în cel de la Iași. Așadar la un grup caracterizat printr-o bază nesigură de atașament, crearea relațiilor bazate pe încredere este doar o utopie. Excepțiile doar pot confirma regula. În acest context apariția sentimentului de însingurare apare ca o consecință firească. Ea vine din incapacitatea de a crea legături de atașament durabile și de calitate cu ceilalți, neavând un „model internalizat de reprezentare a lumii” bazat pe încredere. Relațiile durabile de cuplu se întâlnesc foarte rar în cele două grupuri iar ideea de a întemeia o familie și de a avea copii nu apare ca fiind o prioritate.

Ceea ce s-a creat prin atelierele de lucru a fost o matrice care a urmărit să aibă la bază principiile și condițiile realizării unui atașament sigur: stabilirea și delimitarea unui mediu și spațiu securizant, o structură predictibilă de desfășurare a atelirelor, un timp bine delimitat, îngăduință, respect și acceptare față de toate manifestările autentice ale protagoniștilor, fără a fi judecate sau criticate acțiunile lor, ghidați fiind după regula: „nimic nu este greșit”. S-a creat acel sentiment de „acceptare necondiționată” de care fiecare are nevoie pentru a se simți liber să exploreze și să se exprime. 

Conștientizarea nevoii de a fi iubit, ascultat, înțeles și acceptat a fost pregnantă în grupul de la Iași. Dacă ar fi să traduc această nevoie aș afirma: „Am nevoie să exprim identitatea mea de gen în mod liber, fără să fiu îngrădit și judecat, am nevoie să atăt felul în care sunt și în care mă exprim cu condiția să am un mediu propice în care s-o fac și nu unul ostil.”

Se observă la ambele grupuri o dorință de desprindere față de obiceiurile, prejundecățile și tradițiile din trecut și o abordare modernă a vieții, bazată pe tehnologie. Teama de inteligența artificială nu a reieșit a fi la cote alarmante, dimpotrivă este acceptată ca o provocare interesantă în viziunea acestor generații. Se consideră că este important să știi cum să te adaptezi noilor situații, fiind pregătit să faci față schimbării în orice clipă. Deși prezentul s-a adeverit a fi unul fragil în contextul post-pandemic, al războiului de la graniță și al crizei financiare, este considerat a fi cel mai prețios moment din viață. Mulți pun accent pe ancorarea în prezent și pe „aici și acum”, deși se luptă cu himerele trecutului.

Dorința de autocunoaștere îi face pe membrii celor două grupuri să prețuiască mai mult experiențele personale de orice fel, decît acumularea bunurilor materiale. Pentru că nimeni nu te învață cum să fii tu însuți, soluția este să experimentezi, să cauți informații, să te documentezi și pe zi ce trece să construiești cea mai bună variantă a ta. Centrarea pe propria persoană a reieșit în ambele grupuri.

Ca observator al întregului proces experimental derulat pe toată durata proiectului, pot concluziona faptul că deși cele două grupuri de la Iași și București fac parte din aceleași generații, au nevoi similare, însă modul de a le exprima este diferit. De asemenea strategiile de soluționare sunt diferite la același tip de problematică.

Chiar dacă în urma „radiografiei” făcute se observă o fractură, speranța că celulele reparatoare o vor suda este una reală. Pentru ca șansele de vindecare să crească este nevoie de suport, de o societate tolerantă și de curajul fiecărui individ de a accede către cea de-a 4 treaptă a piramidei lui Maslow care presupune nevoia de respect, recunoaștere și stimă de sine. 

Un articol de Magda Cernea, psiholog, audiolog, dramaterapeut.