Dragoș Neagoe

Născut în 1974, Dragos Neagoe a absolvit Facultatea de Arte Plastice , secția sculptură  din cadrul Universității de Arte București în 2002, studii completate cu un master până în 2004. Este preocupat de multiplele posibilităţi de reprezentare a ipostazelor umanului, în special portretul. Experimentează continuu cu materiale organice sau tradiționale şi investighează prin variate forme de exprimare vizuală, de la sculptură şi obiect până la instalaţie, performance, video și mai nou fotografie. Experiența de câțiva ani, de restaurator în cadrul Muzeului de Arta al României , a oferit șansa să afle multe dintre tehnicile clasice şi moderne de lucru care, de cele mai multe ori, îşi fac simţită prezenţa în toate experimentele sale  plastice. Sculptura sa  este rodul unei tehnici mai puțin obișnuite. Artistul numește acest procedeu ” În Groapă ”. Tehnica este „simplă”. Sapă o groapă (mică/mare, depinde de mărimea lucrării) și gândeste că  tot ce  este convex devine concav și invers, ce este concav devine convex. Sculptorul încearcă să vadă formele pozitive în negativ și invers.

De câțiva ani colaborează foarte bine și cu albinele. Apicultor profesionist, s-a implicat în expozitii si proiecte  scopul lor fiind una de atitudine si de contientizare a   oamenilor   ca acestea  dispoziții datorită unor factori de decizie a oamenilor: programele de tăieri masive ale pădurilor, aplicarea pe culturile de cereale și cele de legume a  insecticidelor și pesticidelor ducând și la schimbarea climei.

”Albina a fost de câțiva ani declarată cea mai importantă ființă vie de pe Terra. Sper să nu apuc ziua când să văd albine numai la grădina zoologică cu o plăcuță pe care să stea scris: insecte pe cale de dispariție!”

Din 2002, Dragoș Neagoe a expus și participat în numeroase expoziții personale și de grup, s-a implicat în proiecte culturale și educative în satul Crevedia Mare (unde locuiește), Hațeg și București, având lucrări în spațiul public și în colecții particulare, atât în țară cât și în străinătate.

Tehnica:    sapat in pamant,modelat in negativ,turnat ipsos cu calti,asamblare pe un suport de fier

Concept:

Din adolesenta ,am ramas impresionat de infricosatorul eveniment  trait de locuitorii  orasului Pompei prin eruptia  brutala a  Vezuviului.Am cautat albume,am citit reviste,m-am uitat la emisiuni avand curiozitatea de a descoperi noi detalii si/sau informatii cu privire la tragicul eveniment.O mare parte din oameni au fost inconjurati de praf si cenusa vulcanica dupa care a venit lava peste ei,topindu-i dar pastrand amprentele lor.In  17 38 cand a fost descoperit Pompei,arheologii au descoperit si aceste goluri/amprente nestiind initial ce sunt.Le-au umplut cu ipsos si astfel au re-asamblat figurile umane asa cum au fost ei prinsi de eruptia Vezuviului.Ce ma impresioneaza cel mai mult este relatia dintre amprentele de oameni gasite in roca vulcanica si metoda mea de lucru,tehnica prin care imi realizez lucrarile nefacnd legatura decat acum cativa ani.

Arta mea are si aceasta latura/coordonata ce se numeste arheologia!Este o directie in arta contemporana ,care se regaseste la  foarte multi artisti , pe care o dezvoltam si o asimilam  in stilul nostru .Suntem impresionati  estetic,  cum natura prin procesele ei  mecanice,fizice sau chimice transforma/re-modeleaza volumul si il asimileaza in universul ei.Forma coabiteaza cu natura devenind copac,stanca sau pamant.

Arheologia este o Disciplina ce  implică topografie, excavare și în cele din urmă, o analiza atenta a datelor colectate pentru a afla mai multe despre trecut Eu incerc sa aflu mai multe despre prezent ,incerc sa inteleg legaturile profunde dintre oameni avand identitati /religii/moduri diferite de viata.Singura legatura puternica/pozitiva ce ne uneste este sentimentul iubirii sub toate formele si aspectele ei.

 Orice petec de pamant , orice locatie geografica  poate ascunde o parte din istoria omenirii.In orice sapatura poti gasi o amprenta conservata  in timp, conservata de nisip,pamant,lava!Aceasta amprenta poate ascunde un artefact/o sculptura/ o locuinta/un locas de cult s.a ce ne ofera informatii pretioase despre civilizatii disparute , obiceiurile si modul lor de a trai!

Astfel eu  re-creez in groapa acest proces al istoriei,modeland in negativ lucrari ce au in ansamblul lor  caractere diferite!Particularitatile si/sau individualitatile portretelor mele  provin din compozitia  pamantului cu care lucrez;mai gras,mai nisipos,mai tare,mai negru sau argilos .Un aspect important pentru mine este si ce descopar in groapa mea,ce lume organica sau minerala mi se ofera.Viata insectelor ce o descopar acolo contribuie si ea decisiv la alegerea caracterului si a nuantelor ce o dau sculpturii mele. 

In acest portret am incercat  sa recreez  o apropriere spirituala intre generatia mea (anii 70) si generatia tanara ( anii95- 2000). Am construit o legatura organica,minerala a pamantului cu care a trebuit sa colaborez . Am avut posibilitatea sa  construiesc  forma,structura si marimea  gropii apropriind la nivel spiritual cele doua culturi.Este o apropriere dificila pentru ca nuantele  fac  diferenta iar groapa mea devine situl comun al celor doua identitati.

Repet,iubirea stie sa aproprie oamenii , ii ajuta sa comunice intre ei ,stie sa ofere ,sa daruiasca si sa inspire .Inspiratia mea vine din iubire si ea devine dalta mea perfecta.

Back